Curaj

Aş vrea să îţi vorbesc, dar nu ştiu cum. Aş vrea să îţi spun mai mult decât un simplu salut când te văd, dar nu îmi găsesc cuvintele. Când te văd mă gândesc la cât de frumoasă eşti. Parcă sunt un adolescent care vorbeşte pentru prima dată cu o fată, plin de emoţii şi neîncredere în sine. Mă uitam pe fereastră şi ai apărut tu ca din senin. Veneai cu plasele de la cumpărături pline, abia ai reuşit să îţi scoţi cheile din geantă, ba chiar te-ai oprit şi ai pus plasele pe bancă pentru a reuşi. Îţi stă atât de bine cu părul prins coc.  Aş vrea să cobor şi să te ajut , dar mă tem. Aş vrea să îţi spun cât de frumoasă eşti azi. De fapt, nu doar azi, ci în fiecare zi…să te chem la o cafea sau la o plimbare…să mergem la un film sau ştiu eu…orice altceva, doar să petrecem puţin timp împreună, dar mă tem de refuz. Niciodată nu am fost mai nesigur pe mine ca şi acum, cu tine. E foarte ciudat. Te uiţi în sus şi mă vezi. Acum e momentul. Îmi zâmbeşti, iar eu, la rândul meu te salut. Te întreb dacă ai nevoie de ajutor. Continui să zâmbeşti şi îmi spui că te descurci, dar eu fiind şi încăpăţânat totuşi cobor înspre tine şi îţi iau pungile din mână.  Îţi simt parfumul şi mă gândesc la cum ar fi să te prind de mână.

Când ajungem sus îmi mulţumeşti, încă o dată şi mă inviţi la o cafea. Plin de fericire, nu ştiu cum să accept mai repede, nu îmi găsesc cuvintele. Despachetăm împreună, de parcă am fi un cuplu care tocmai a venit de la cumpărături şi aşteptăm să se facă cafeaua. În casă miroase a parfumul tău imbibat cu cel al cafelei proaspete. Mergem pe balcon, deoarece e frumos si cald afară. Ar fi păcat să pierdem razele soarelui după o iarnă lungă şi grea. Povestim şi povestim, despre mine, despre tine, despre ceea ce facem la muncă, despre viaţă, despre ce vrei tu. Despre orice, exact cum mi-am imaginat că o să fie! Doamne, zâmbeşti aşa de frumos! Din păcate, văd cum îţi dispare zâmbetul după ce răspunzi la telefon. Aş vrea să te întreb ce s-a întâmplat, dar nu vreau să fiu discret. Totuşi te întreb dacp totul este în regulă.

• Nu aş vrea să îţi umplu mintea cu problemele mele, îmi spui tu.

Aha. Deci ceva nu este ok, dar nu ai destulă încredere în mine. Este normal, am socializat doar de câteva ori…şi atunci pe fugă. Este prima dată când am ocazia să stau atât de aproape de tine pentru aşa mult timp. Nu insist, dar am impresia că zâmbetul tău a pierit datorită unui el. Hmm…Între timp se face târziu şi eu plec acasă, nu vreau să profit de ospitalitatea ta. Este timp.

• Nu merită lacrimile tale sau zâmbetul tău, îţi spun eu, înainte de a pleca. Mulţumesc frumos pentru cafea. Data viitoare vii tu la mine!

Îmi zâmbeşti, deşi ochii tăi acum sunt mai trişti ca şi niciodată…Ai părut surprinsă de remarca mea, dar nici nu m-ai contrazis. E bine, am avut dreptate atunci.

 

Reclame

Dulce companie

Vrei sa fii fericita? Draga mea, fericirea ta nu depinde de el. De ce sa aștepți sa te caute ca sa ai un motiv sa te aranjezi? Sau ca sa iesi? Ti-e frica sa bei cafeaua singura? Oh, dar nici nu iti imaginezi ce plăcut e sa te trezești de buna dimineață, sa te întinzi puțin… Sa pregătești cafeaua si micul dejun si pe urma sa te bucuri de ele. Vine primăvara. Iesi afara, bea cafeaua pe balcon. Ia o carte cu tine si citește. Bucura-te de cantecul pasarilor care au fost plecate toata iarna. El a plecat, ele au venit. Nu ai cui sa dai mesajul de buna dimineața? Scrie-i mamei tale, ai cam neglijat-o in ultimul timp, atentia fiindu-ti îndreptată catre, ei bine, trecut putem spune acum. O vei face sa zambeasca. Si vei zambi si tu. Cafeaua nu iti va mai parea asa amara. Privește cerul. E senin, vezi? Si soarele incepe sa te încălzească! Ce vad eu acolo? Un început de speranta? Normal!

Iti suna telefonul, azi trebuie sa iei prânzul cu prietenele tale, in pauza de masa. Suna bine, nu? Timp petrecut împreună cu fetele. Ele mereu te fac sa razi si sa uiti macar pentru puțin timp de tot ce este rau in viata ta. La urma urmei, sunt si ele un pas catre vindecarea ta. Tot ce vrei e sa fii fericita din nou. Stiu asta. Stim, dar trebuie sa înveți sa fii fericita fara el in viata ta. Sa mearga zilele fara el. E un început si de aceea ti se pare imposibil. E doar mai greu, asa e la început. Uite, vezi copilul acela de langa librarie? Ti-a zâmbit!

Inainte venea dupa tine cand ieseai de la munca sau te astepta cu cina pusa… Acum, cand iesi de la munca realizezi ca nu te asteapta nimeni si ca acasa nu miroase a mancare gătită. Parca nu iti vine sa mergi inspre casa. Draga mea, fa ce simti. Orice te duce cu un pas mai aproape de fericirea si de liniștea interioara pe care le-ai pierdut de curând. Nu ai mai cinat demult la restaurantul de pe colt. De ce sa aștepți sa te invite el cand poti merge si singura? O cina cu tine si gandurile tale. Trebuie sa înveți sa petreci timp si cu tine. Sa te iubești. Privește, nu esti singura care s-a gândit sa cineze in propria companie. Vezi? Nu totul se sfârșește cand el spune punct la voi.

In timp ce aștepți comanda il vezi pe colegul tau la cateva mese distanta. Nu sunteți asa apropiați, nu muncești direct cu el, dar il saluti din politețe. Pana sa mergi acasa afli ca e si restaurantul sau preferat si de multe ori vine sa cineze aici. Singur daca nu are cu cine.

Inainte mai gaseai o pereche de papuci de casa pe hol, acum e doar a ta. De obicei va uitati la un film împreună, acum te gândești sa iei o carte in mana. Nu ai mai citit de ceva timp si dimineața te-ai simțit bine dupa primele rânduri citite. Cand sa te pui in pat simți cealalta parte rece. O lacrima pe obraz isi face apariția, dar o dai repede la o parte. Te gândești la coincidenta din aceasta seara de la restaurant.

Miezul noptii

Meriți ceva mai bun. Daca nu te cauta, de ce te mai gândești la el? Dacă nu te pune pe primul loc, tu de ce il pui? Daca el nu poate o data sa isi amane planurile pentru tine, tu de ce o faci pentru el? Daca el nu se deschide nicicum in fata ta, tu de ce inca mai tresari cand ii auzi vocea? Dacă el ii indiferent si raspunde cu lehamite, de ce il mai suni?

Invata sa te respecți si sa pleci atunci cand nu mai esti la fel de dorita ca la început sau ca si altadata. Draga mea, trebuie sa te pui pe primul loc pentru ca, aparent el nu o face. Nu o mai face. Ai uitat de tine…a uitat de tine. Prea multe compromisuri ai făcut, prea puțin te-ai uitat in oglinda in ultimul timp. Ce frumoasa erai cu rochița galbena primita in dar. Dar cand iti lăsai parul lung pe spate, hmm? Mai tii minte? Si te rujai discret si cu un zâmbet maaaaaaare ieseai din casa, plina de încredere. Unde au dispărut toate astea? In timp rochita ai lasat-o uitata în dulap, parul l-ai ascuns intr-un coc… Rujul ti-a scăpat sub noptiera si zâmbetul ti l-a luat el…

Hai sa ne iubim puțin mai mult pe noi insine, draga mea. Ce spui? Nu ti-e dor de tine cea adevărata? Cum erai altadata? Cand nu stăteai cu sufletul la gura si cu telefonul in mana așteptând putina atenție din partea lui? Nu vrei? Nu ai vrea sa renunțăm la cineva care deja a renunțat la tine? La voi? Nu ai vrea ca ceea ce gândești tu acum sa nu ramana doar între tine, cea de dinafara, de pe scaun si între mine, cea din oglinda? Hai sa nu ne mai batem joc de sufletul tau… Al nostru! Ridica-te, ia telefonul in mana si suna-l. Suna-l si spune-i ca vrei sa porți din nou rochita si zâmbetul care era atat de frumos… Iti statea atat de bine… Ah, da!

Dar stai. Ce faci? Iti desprinzi parul… Arunci elasticul pe jos. Oh! Sa înțeleg ca acum o sa cautam rochia?

Recunoaste (14)

Draga jurnalule, azi este o zi de reflecție. M-am gândit de ceva timp la ceea ce voi scrie aici si inca nu știu daca sa (imi) recunosc sau nu treaba asta… Pana nu demult am avut o relație. Relație in care chiar m-am simțit bine si pentru care am luptat de la bun început. Pentru ca o voiam. Chiar o voiam. Si a fost totul ok, super. Pana intr-o zi cand am simtit ceva diferit. Nu il mai priveam la fel. Nu mai simteam nevoia sa ii scriu, sa ma vad cu el. Imi placea sa ma uit in stanga si in dreapta, sa am atenția îndreptată inspre mine.

Pana intr-o zi cand am început sa ma aranjez pentru a vedea daca mai stiu sa joc, nu neaparat pentru mine. Incet, incet m-am îndepărtat de el, intrând in jocul flirtului. Ma simțeam atat de libera, de bine… De MINE! Parca pana in acel moment lipsea ceva din mine ca si cum din clipa in care am intrat in acea relație am aruncat o parte din personalitatea mea, din mine la gunoi… Sau am ascuns-o bine de tot in dulap. Si atunci am stat si m-am gândit…ce este in neregula cu mine? Vreau sa fiu iubita, vreau atenție, afecțiune si atunci cand le am nu le mai vreau. Inca ma întreb, asta e felul meu de a fi? Asa ma simt vie, jucându-ma si flirtand sau pur si simplu nu am primit toate acestea de la persoana potrivita? Daca răspunsul corect e prima varianta atunci ce înseamnă asta? Ca sunt defecta? Ca la asta o sa ma rezum toata viata? Fie la o relație mediocra, fie la un joc încontinuu in care voi simți ca trăiesc?  Nu știu… Dar as vrea sa aflu… Si exista doar o modalitate… Încercând,  încercând fara sa imi moara speranța… Desi daca ar fi sa imi ascult instinctul….

 

Dezumanizare

E o lume nebuna… O lume rea si egoista…si oarba. Ne plangem zi de zi de problemele noastre in loc sa incercam sa gasim rezolvare la ele. Vrem sa fim fericiți, dar așteptăm sa vina fericirea la noi in loc sa facem ceva pentru a o atinge. Vrem iubire si afecțiune, dar nu suntem dispuși sa dam înapoi ceea ce primim. Ne gândim doar la noi. Suntem singuri de sărbători si îngropați in munca si probleme, dar uitam ca acasa părinții noștri ne asteapta cu masa pusa. Si așteaptă… Si asteapta… Iesim in oras, desi ne este lehamite, doar pentru a pastra aparentele si pentru a arata societății, mediului online ca avem o viata activa și fericita, dar când ajungem acasă tot singuri rămânem. Fugim de responsabilități, de familie, dragoste, uneori si in timp realizam ca de fapt ne-am dezumanizat… Ca am fugit de noi înșine.

Ne imbatam si fumam ca sa uitam cate greseli am făcut… Ca mai apoi, cand ajungem acasă sa ne lovim de ele cum deschidem ușa. Tanjim dupa dreptate si corectitudine, dar uitam sa fim corecți cu sufletul nostru… Il otrăvim cu falsitate, fapte negandite…il vindem pentru o poseta, o mașină sau o excursie exotica…

Dimineața cand ne trezim ne punem masca pe fata si de multe ori seara cand ajungem nu o mai dam jos… In casa altuia… Fugim de fricile noastre cand ar trebui sa le înfruntam… Eliminam cu atata ușurință oameni din viata noastră, in loc sa invatam sa reparam relatii… Sa luptam… Fugim… Fugim de tot, începând de buna dimineața pana seara când ne punem in pat, fara sa ne dam seama ca tot in acelasi punct am ajuns…de unde am plecat. In următoarea zi luând-o de la capat… Si din nou si din nou… Tot asa…